Detașamentul românesc Carpathian Pumas execută în Mali misiuni de evacuare medicală – MEDEVAC/CASEVAC, misiuni de căutare-salvare, transport trupe și materiale, misiuni de inserție/extracție, cercetare și patrulare aeriană, precum și misiuni de recunoaștere și supraveghere în sprijinul ONU.
Aproximativ 70 dintre militarii dislocați de armata României în Afganistan, în cadrul misiunii NATO “Resolute Support”, în Irak – în misiunea de tip coaliție “Inherent Resolve”, și în Republica Centrafricană – în misiunea Uniunii Europene de instruire și consiliere, vor fi repatriați, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Misiunile de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Irak au fost întrerupte, anunță MApN, ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Luna trecută, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că România este al patrulea contributor cu trupe în Afganistan. Pe 11 septembrie, cu ocazia comemorării la baza Deveselu a victimelor atentatului din 2001 din SUA, Fifor a amintit că 29 de militari români au căzut la datorie în teatre externe de operațiuni.